„Rust and Bone”, oameni si sperante – VIDEO

 „Rust and Bone”, „De rouille e d’os” sau „Rugina si os”, doua cuvinte care concentreaza esenta noii pelicule franceze ce ii are ca protagonisti pe talentata Marion Cotillard si belgianul Matthias Schoenaerts.

Ali (Schoenaerts) un fost boxeur, rebel si neglijent, este nevoit sa aiba grija de fiul sau care are cinci ani. Pleaca din Belgia in insulele Antibe, la sora sa, pentru a cauta ajutor si o noua viata. Aici o intalneste pe Stephanie (Cotillard), o dresoare de balene ucigase, care pe parcursul actiunii, ramane fara picioare, in urma unui accident. Legatura dintre ea si Ali se sudeaza din ce in ce mai mult, dupa intriga dramatica, aducand schimbari serioase in viata lui Ali.

Filmul, in regia lui Jaques Audiard, combina toate gusturile de la sarat, amar, picant, pana la dulce. Naturaletea si simplitatea actiunii fac ca povestea sa fie una autentica si sa transmita mult mai mult decat o drama siropoasa americana. Nu am nimic impotriva filmelor americane, doar ca regizorii europeni reusesc sa surpinda aspecte mult mai naturale si umane. In „Rust and Bone”, viata nu este numai flori si spuma, lipsa banilor e cu adevarat o problema, responsabilitatea de tata survenita brusc, nu e tocmai usoara si dorita, urmele ireparabile lasate de un accident stupid schimba vieti.

Marion Cotillard demonstreaza inca o data talentul nativ actoricesc, dand “culoarea” potrivita lui Stephanie, care desi ramane fara picioare gaseste puterea de a merge mai departe, priveste in continuare cu ochi melancolici si se “agata” cu incredere de Ali, pe care incearca sa il inteleaga si de care se indragosteste, devenind ea un sprijin moral pentru el.

Ali se exprima mai mult fizic. Isi castiga existenta “cu pumnul” prin lupte de strada, nu e tocmai tipul afectuos si atent cu fiul sau, nu e un iubit pasional si tandru, de multe ori lucrurile ii ies pe dos, dar are un suflet bun si desi Stephanie nu e tocmai genul lui de femeie, e atras de ea in mod ciudat, iar la final descopera, in stilul sau de-altfel, brut, poate prea masculin, ca ii iubeste atat pe ea cat si pe fiul lui si ca fara ei viata sa nu e la fel.

“Rust and Bone”  e o poveste emotionanta, care totusi nu cerseste lacrimi si suspine, ci deseneaza mai degraba un zambet scurt, complice. Fara mesaje complicat de profunde, fara final cu nunta sau apus de soare pe mare, fara declaratii spumoase si scene exagerate.  Un simplu “Je t’aime” spus din inima, pe final, dupa ceva luni, cateva degete rupte si o intamplare zguduitoare, e punctul cel mai potrivit.

Geanina S.