Un barbat inarmat a luat mai multi ostatici intr-un oficiu postal din Drumul Taberei

Un barbat inarmat cu un topor a luat mai multi ostatici aflati intr-un oficiu postal din cartierul Drumul Taberei din Sectorul 6 al Capitalei.

Posta-Romana-ostatici

Posta-Romana-ostatici

In aceasta diminineata un barbat inarmat cu un topor a intrat intr-un oficiu postal de pe strada Romancierilor si a inceput sa-i ameninte pe oameni, nelasandu-i sa paraseasca unitatea.

Barbat-inarmat-cu-un topor-ataca-posta

Una dintre angajate a oficiului poştal unde un bărbat a intrat înarmat cu un topor şi a ameninţat persoanele aflate în unitate a fost transportată în stare de şoc la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, a declarat, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Poşta Română, Dan Dumitrescu.

Oficiali din Poliţia Capitalei au declarat, că bărbatul a intrat în oficiul poştal de pe strada Romancierilor, din Sectorul 6 al Capitalei, înarmat cu un topor şi un cuţit şi a început să ameninţe că îi taie pe angajaţii unităţii

Potrivit surselor RTV apropiate anchetei, bărbatul se numeşte Florin Niedbala şi este de două zile în Bucureşti. Acesta vroia să discute cu jurnaliştii şi cerea „alipirea României de Moldova” şi „taxe ca în Italia„, au precizat sursele citate.

Momentan bărbatul este audiat la Secţia 25 de Poliţie. Poliţiştii audiază mai mulţi martori, aceştia dând declaraţii despre incidentul care a avut loc în oficiul poştal din Drumul Taberei.

Social

Arhiva stiri